În 2025, 74,3% dintre persoanele cu vârste între 16 și 74 de ani din România, care au utilizat internetul în ultimele 12 luni, au comandat sau au cumpărat bunuri și servicii online, în creștere cu 1,4 puncte procentuale față de anul precedent, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS).
Evoluția pozitivă este vizibilă atât în rândul bărbaților, unde ponderea a crescut cu 0,9 puncte procentuale, până la 72,8%, cât și în rândul femeilor, care au ajuns la 75,8%, marcând un avans de 1,9 puncte procentuale față de 2024.
Cumpărăturile online devin rutină
Aproape 59% dintre persoanele care au folosit internetul au efectuat comenzi online în ultimele trei luni, în timp ce 26,6% au cumpărat în intervalul cuprins între trei luni și un an. Doar 14,5% declară că ultima achiziție online a avut loc cu mai mult de un an în urmă.
În 2024, 5,88 milioane de persoane au cumpărat bunuri sau servicii online în ultimele trei luni, cu aproape 800.000 mai mult decât în anul anterior. Dintre acestea, 3,4 milioane au realizat achiziții prin intermediul unui site web sau al unei aplicații, pentru uz personal.
Urbanul conduce, dar ruralul recuperează
În 2025, 77,6% dintre utilizatorii de internet din mediul urban au făcut cumpărături online, față de 70,6% în mediul rural. Creșterea este însă mai rapidă în afara orașelor, unde ponderea a avansat cu 3,3% într-un singur an, comparativ cu doar 0,5% în mediul urban.
Pe grupe de vârstă, comerțul electronic este aproape universal în rândul tinerilor. 86,4% dintre persoanele cu vârste între 16 și 34 de ani au cumpărat online, urmați de adulții între 35 și 54 de ani, cu o pondere de 81%. Chiar și în rândul persoanelor de 55–74 de ani, peste jumătate (55,1%) folosesc internetul pentru achiziții.
Dintre utilizatorii de internet cu studii superioare, 93,7% au cumpărat bunuri sau servicii online în ultimele 12 luni. În cazul persoanelor cu nivel de educație mediu, ponderea scade la 74,2%.
Elevii, studenții și salariații sunt cei mai activi consumatori online, cu ponderi de peste 84%. La polul opus se află pensionarii, unde doar 46,7% au apelat la comerțul electronic în 2025.
București-Ilfov, lider regional
La nivel regional, ponderea persoanelor care au cumpărat online variază semnificativ. Regiunea București-Ilfov se detașează clar, cu o rată de 83,6%, în timp ce regiunea Sud-Est înregistrează cea mai scăzută valoare, de 68,6%.
Transportul și divertismentul, în topul achizițiilor
Cele mai frecvent achiziționate servicii online rămân cele de transport, bilete de avion, tren, autobuz sau servicii de taxi, utilizate de 65,4% dintre cumpărătorii online în ultimele trei luni. Urmează biletele pentru evenimente culturale și sportive (52,2%) și serviciile de cazare (41,6%).
Articolul Aproape trei sferturi dintre utilizatorii de internet din România au făcut cumpărături online în 2025 a fost publicat prima dată în Money Buzz! • Știri Economice, Știri Financiare, Știri Business

