Domeniile Ostrov, județul Constanța, aflată în top cinci companii viticole în funcție de suprafața cultivată, anticipează o cifră de afaceri mai mare în acest an datorită unei producții mai mari.
Astfel, pentru 2024, compania vizează o producție cu peste 10% mai mare decât anul trecut, după ce, în 2023 a produs peste 10 milioane litri de vin. Bulgaria, Austria, Germania, Cehia, sunt țările unde ajunge vinul produs de Domeniile Ostrov.
Jumătate din producția de vin a companiei este comercializată la vrac, inclusiv către alte companii producătorare de vin îmbuteliat din țară. De asemena, 50% din vinurile produse de companie sunt roșii și roze, iar 50% sunt vinuri albeOana Belu – CEO Domeniile Ostrov
Printre brandurile de vin ale companiei se numără mărcile premium Legio, Ritual, Naiada, precum și Noe, Joc, Pelin de Ostrov sau Art Folclor. Toate aceste vinuri sunt comercializate în retail, horeca și online.
Podgoria Ostrov se întinde pe o suprafață de 1.200 de hectare de vie de strugurui pentru vin, fiind cea mai mare din Dobrogea și una dintre cele mai mari cinci din România ca suprafață.
Alte 200 de hectare sunt cultivate cu struguri de masă din soiurile Victoria și Italia, iar pe o suprafață adiacentă de circa 200 de hectare compania are livezi de cireșe, caise, piersici, nectarine, prune, kiwi, mere, pere și gutui.
Companie cu sediul la granița României cu Bulgaria, pe malul Dunării, Domeniile Ostrov, a încheiat anul 2023 cu o cifră de afaceri de aproximativ 50 milioane de lei, în creștere cu 10% față de 2022.
CITEȘTE ȘI: Soiurile locale de struguri, readuse în atenția consumatorilor de viticultori
Articolul Domeniile Ostrov se așteaptă la vânzări și o producție în creștere anul acesta a fost publicat prima dată în Money Buzz! • Știri Economice, Știri Financiare, Știri Business