La Fântâna a fost cumpărată de gigantul internațional Axel Johnson Inc

ComunicarePR
1 minute timp de citire

Axel Johnson Inc. (AJI) a achiziționat La Fântâna, unul din principalii furnizori pe piața soluțiilor de apă din România, de la Oresa. Astfel, La Fântâna va face parte din Kinetico Inc., compania AJI specializată în soluții de apă.

Înființată în anul 2000 de Cristian Amza, La Fântâna furnizează soluții de apă și cafea pentru sectorul comercial, de birouri și rezidențial. Compania își desfășoară activitatea în România și Serbia, având propriile surse de apă, fabrici de îmbuteliere și centre de service.

Compania operează o afacere integrată cu acoperire națională în cele două țări, care include întregul lanț de activități, de la sursa de apă, la facilitățile de îmbuteliere și până la logistica și distribuția proprie de apă și cafea.

Axel Johnson Inc. deține și operează un grup diversificat de companii care furnizează produse și servicii unui spectru larg de industrii. Compania a fost înființată în anii 1860 de către Axel Johnson, la Stockholm.

CITEȘTE ȘI: Complex SPA de trei milioane de euro în comuna Măciuca

MONEY BUZZ ■ ȘTIRI BUSINESS ■ ȘTIRI ECONOMICE ■ ȘTIRI FINANCIARE
Articolul La Fântâna a fost cumpărată de gigantul internațional Axel Johnson Inc a fost publicat prima dată în Money Buzz! • Știri Economice, Știri Financiare, Știri Business

Distribuie Articol